Home | Stiri tancuri | Dotarea armatei române în al Doilea Război Mondial

Dotarea armatei române în al Doilea Război Mondial

Dotarea Armatei române la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial reprezenta, în linii mari, materializarea planului general de înzestrare, aprobat la 27 aprilie 1935 de către Consiliul Superior al Apărării Ţării. 

 

Planul de reînarmare fusese generat de studiile Marelui Stat Major din anul 1934, condus la acea dată de generalul de brigadă Ion Antonescu, studii ce indicau faptul că România nu putea mobiliza în eventualitatea unui război mai mult de 10 divizii complet echipate. Conform celor constatate, existentul în arme individuale acoperea necesarul pentru 31 de divizii; în puşti-mitraliere (13.240) – 20 de divizii; în mitraliere (13.587) – 22 de divizii; în tunuri de câmp – 22 de divizii; în obuziere (160) – 10 divizii. Cu materialul de artilerie grea se puteau constitui doar 2 divizioane de obuziere cal. 150 mm şi 4 divizioane de tunuri lungi, cal. 120 mm. Unica unitate de tancuri existentă avea în dotare 76 de tancuri uşoare, achiziţionate în anul 1919, cu mult sub necesarul de 7 batalioane stabilit. Aceeaşi situaţie era constatată şi în aviaţia militară ce dispunea la începutul aceluiaşi an de doar 9 avioane de recunoaştere, 101 de observaţie, 20 de legătură, 35 de vânătoare şi 39 de bombardament.

Planul, eşalonat pe zece ani, avea ca obiectiv iniţial dublarea numărului unităţilor ce puteau fi mobilizate, situaţie ce impunea, pentru trupele terestre, atât reechiparea marilor unităţi existente: 22 de divizii de infanterie, 3 de cavalerie, 3 brigăzi de munte, cât şi înfiinţarea unei brigăzi motorizate. Acelaşi plan viza şi reînzestrarea unui număr de 9 divizii de infanterie, o divizie de cavalerie, o brigadă de cavalerie şi o brigadă de munte, unităţi aflate în rezerva armatei.

 

Armata Romania Iunie 1941

Ca modalităţi, reînarmarea României, demarată la jumătatea anilor ’30, a fost concepută a fi realizată prin modernizarea şi standardizarea dotării existente, prin utilizarea industriei naţionale de armament (existentă în stare embrionară), prin achiziţionarea de licenţe şi materializarea lor în ţară, precum şi importul elementelor ce nu puteau fi produse în ţară.

 

Pe plan intern: recalibrări, uniformizări, modernizări

Conform planului, primele măsuri au vizat unificarea calibrelor artileriei de câmp – cca 1.000 tunuri md. 1897,cal. 75 mm,Putilov md. 1902,cal. 76,2 mm, Krupp md. 1904, 1912,cal. 75 mm96 n/A, cal. 77 mm,100 obuziere uşoare Škoda,md. 1914, cal. 100 mm – şi de munte, dotată cu tunuri de munte Putilov md. 1909, cal. 76,2, şi Schneider md. 1909, cal. 75 mm, Skoda md. 1915, cal 75 mm şi obuziere de munte Škoda, md. 1916, cal. 100 mm. Sarcina recalibrării a revenit în principal uzinelor Astra, care au produs cele peste 1.000 de ţevi necesare retubării diferitelor tunuri pentru aducerea tuturor la calibrul 75 mm, considerat ca fiind cel mai convenabil.

 

Book_iunie_Historia_Page_65

O altă decizie importantă a presupus înlocuirea a jumătate dintre tunurile de câmp cu mai puternicul obuzier cal. 100 mm. În acest sens, aceleaşi uzine au materializat acţiunea de modernizare a obuzierelor Škoda md. 1914, cal. 100 mm existente în înzestrare care, aduse la ultimele standarde Škoda, au primit indicativul deobuziere md. 1914/34.

Una dintre principalele deficienţe ale armamentului de infanterie existent în dotarea armatei la acel moment consta în marea lui diversitate de calibre şi, ca urmare, în dificultăţile legate de asigurarea muniţiei. Pentru eliminarea acestui neajuns s-a stabilit ca, o dată cu repararea pieselor, să se execute şi operaţiunea de uniformizare a calibrelor. Pentru armamentul de infanterie a fost adoptat calibrul 7,92 mm, însă doar puştile şi carabinele cu repetiţie Mannlicher md. 1895 şi mitralierele Schwarzlose md. 1907/12 au fost compatibile cu operaţiunea de recalibrare.

 

Book_iunie_Historia_Page_66

Pe plan extern: Cehoslovacia, principalul furnizor de armament

Reînarmarea României a fost legată în mare măsură de Cehoslovacia, a cărei industrie de armament a furnizat circa 70% din armamentul importat. Mai mult, s-a intenţionat asimilarea în producţie internă a armamentului cehoslovac de infanterie (puşti, puşti-mitraliere şi mitraliere) şi pieselor de artilerie divizionară, un rol important în această acţiune fiind atribuit uzinelor Copşa Mică-Cugir (CMC), puse la punct în anul 1938 cu asistenţa tehnică a specialiştilor de la Zbrojovka Brno.

Principalele comenzi de armament ale Armatei Române au fost dirijate către firmele Škoda şi Zbrojovka din Cehoslovacia şi Schneider dinFranţa.Conform contractelor, până la sfârşitul anului 1939, firma Škoda urma să livreze 125 de baterii (500 de piese) de obuziere de câmp md. 1930 şi md. 1934, cal. 100 mm, 45 de baterii (160 de piese) de obuziere md. 1934, cal. 150 mm, firma Zbrojovka dinBrno – 18.257 de puşti-mitraliere ZB, md. 1930, cal. 7,92 mm şi 500.000 de puşti Vz 24 (ZB md 1924), cal. 7,92 mm, iarfirma Schneider – 45 de baterii (160 de piese) de tunuri lungi md. 1936, cal. 105 mm şi 160 de tunuri a.t.md. 1936, cal. 47 mm. Tot în Franţa, în anii 1935-1938 au fost comandate la firma Brandt aruncătoare de mine, cal. 81,4 mm şi cal. 60 mm.

 

Book_iunie_Historia_Page_67

Până în iunie 1941, Zbrojovka au livrat circa 18.000 de puşti-mitraliere ZB md. 1930, iar uzinele CMC –5.000, ceea ce asigura, la această categorie de armament, necesarul pentru întreaga armată. Deoarece, din varii motive, a fost abandonată ideea producţiei în ţară a mitralierelor şi puştilor cehoslovace, România a recurs la importuri şi unele improvizaţii. În iunie 1941 a fost importat un lot de 3.500 de mitraliere ZB md. 1937, ce reprezentau însă doar 70% din dotarea preconizată. Acoperirea deficitului s-a făcut cu cele 1.000 de mitraliere Schwarzlose md.1907/12 recalibrate anterior pentru 7,92 mm. O situaţie şi mai gravă o reprezentau livrările de puşti vz 24, doar 300.000, adică 30% din necesarul armatei. Ca urmare au fost menţinute în serviciu nu numai puştile Mannlicher md. 1895, recalibrate, ci şi armament atipic din punct de vedere al muniţiei, Mosin Nagant cal 7,62 mm şi Berthier md. 1907/15, cal. 8 mm.

Uzinele Škoda au furnizat, până în anul 1940, 248 de obuziere uşoare cal. 100 mm, md. 1930 şi md. 1934, faţă de cele 630 comandate, necesarul fiind completat cu 252 de piese cumpărate din Germania în anii 1940-41. În ceea ce priveşte artileria grea, până în anul 1939, Skoda a livrat 180 de obuzieremd. 1934, cal. 150 mm, asigurând jumătate din necesarul artileriei motorizate pentru corpurile de armată.

Germania trimite în România armament polonez capturat în 1939

Al doilea furnizor de armament al României a fost Franţa, unde România a comandat, la Brandt, 125 de aruncătoare de mine cal. 60 mm şi 188 de aruncătoare cal. 81,4 mm, la Schneider – 160 de tunuri a.tmd. 1936, cal. 47 mm, 180 de tunuri lungi md. 1936, cal. 105 mm, iar la Hotchkiss – 200 de mitraliere a.a. cal. 13,2 mm şi 300 de tunuri a.a. cal. 25 mm. Înfrângerea Franţei a întrerupt însă contractele după livrarea a doar 144 de tunuri Schneider md. 1936, cal. 105 mm, a 72 de tunuri a.a. Hotchkiss cal. 25 mm, restul comenzilor fiind însă onorate. Licenţa aruncătoarelor de mine franceze Brandt a fost cumpărată de uzinele Voina pentru producţia a 160 de aruncătoare cal. 60 mm şi a 410 aruncătoare cal. 81,4 mm, iar uzinele Concordia au cumpărat licenţa pentru producţia a 140 de tunuri a.t. Schneider md. 

 

Book_iunie_Historia_Page_68

Pentru compensarea materialului francez nelivrat, Germania a dirijat spre România, în cadrul Pactului petrolului (Olwaffen Pakt), o parte din armamentul polonez capturat în campania din 1939: 45 de tunuri Schneider md. 1913, cal 105 mm, 665 de tunuri a.t. Bofors cal. 37 mm, 54 de tunuri a.a. Bofors cal. 40 mm şi Oerlikon, cal. 20 mm, precum şi 80 de tunuri de câmp franceze md. 1897, cal.75 mm. În plus, Germania acordase, în 1938, fabricii Astra licenţa pentru construcţia a 360 de tunuri a.a. Rheinmetall cal. 37 mm, din care, până în mai 1940, au fost livrate la trupe 102 tunuri.

În septembrie 1940, Germania şi-a dat acordul pentru vânzarea a 300 de tunuri a.a. Gustloff, cal. 20 mm, din care primele au intrat în dotarea trupelor române în mai 1941. Tot Germania a livrat 545 de tunuri a.t. Böhler, md. 1935 cal. 47 mm, preluate de la Austria, acestea alăturându-se comenzii de 275 de tunuri (practic identice), sistem Breda md. 1935, cal 47 mm, lansate de Armata Română în Italia. Contribuţia britanică la înarmarea României a fost licenţa acordată în 1936 uzinelor Reşiţa pentru producţia a 100 de tunuri a.a.Vickers/Reşiţa md. 1936/39, cal. 75 mm, tunuri ce au constituit, în iunie 1941, cele mai importante piese ale artileriei a.a. române.

Muniţia, realizată la fabricile din ţară

Majoritatea comenzilor pentru muniţie au fost lansate în ţară. Pentru muniţia de infanterie, cele mai importante comenzi au fost dirijate spre Pirotehnia Armatei şi spre uzinele Copşa Mică-Cugir, pentru artilerie – la Reşiţa, Malaxa, Regia Autonomă a Intreprinderilor Miniere şi Metalurgice ale Statului din ArdealConcordia,AstraCostinescuWolff, Lemaître, iar pentru aruncătoarele de mine – la Voina.

Tema centrală a planului de reînarmare al armatei române a fost achiziţionarea de blindate, care să suplinească cele 76 de tancuri uşoare F.T. 17, cu o valoare militară scăzută, dintre care, în anul 1937, doar 20 erau operaţionale. Primul pas a fost cumpărarea, în anul 1937, a licenţei pentru producerea, la uzinele Malaxa, a unui număr de 300 de şenilete Renault UE, model aflat în serviciul armatei franceze din anul 1931. Producţia a demarat în anul 1939 dar, după fabricarea a 126 de şenilete Malaxa tip UE, a foststopată din cauza întreruperii livrărilor de piese franceze în anul 1941. Şeniletele Malaxa tip UE au fost utilizate în Armata Română mai ales ca tractoare pentru tunurile a.t. Schneider cal. 47 mm, dar şi ca vehicule de aprovizionare sau pentru misiuni de cercetare.

În anul 1937, România a cumpărat din Cehoslovacia 35 de tancuri de 4,5 t CKD AH-IV, înarmate cu mitraliere ZB md. 1937, care au fost introduse în dotarea cavaleriei sub indicativul R-1. În acelaşi an, 1937, au fost comandate, tot în Cehoslovacia, la Škoda, 126 de tancuri de 10,5 t, Škoda S-II-a, înarmate cu tunuri cal. 37 mm şi mitraliere cal. 7,92 mm. Tancurile Škoda S-II-a, cu indicativul R-2, au format Regimentul 1 Care de Luptă, care va deveni mai târziu principala forţă a Diviziei 1 Blindate române. În anul 1938, după eşuarea discuţiilor privind asamblarea în România a 200 de tancuri de infanterie Renault R-35, au fost împortate din Franţa 41 de tancuri Renault R-35. Intrate în ţară în 1939, ele au constituit materialul ce a dotat Regimentul 2 Care de Luptă, alături de alte 34 de tancuri poloneze, de acelaşi tip, preluate în septembrie 1939.

 

Sursa: Historia

Comentarii

comentarii