Home | Stiri tancuri | Jurnal de front | SAu 40 (IV, TD, Franţa) – ACE Tanker

SAu 40 (IV, TD, Franţa) – ACE Tanker

Una din liniile de TD preferate de mine în acest joc este linia franceză! Antitancurile franceze au tunuri foarte puternice, adică exact ceea ce ai nevoie la un distrugător de tancuri! Cu toate acestea, paradoxal aş putea spune, găseşti foarte rar în joc aceste TD-uri! Jucătorii, în majoritatea lor, preferă alte blindate, iar TD-urile franceze rămân pe nedrept undeva în „rezervă”…

Astăzi vom verifica împreună, în luptă, TD-ul francez de tier 4, Somua Sau 40! Până aici, linia franceză a propus două TD-uri mai ciudate, aş zice. La tier 2 e FT AC, iar la 3, “piticotul” UE 57. Aici, însă, la tier 4, ai parte deja de o experienţă extrem de intensă şi provocatoare la bordul acestui prototip inspirat de celebrul tanc francez Somua S35!

Sau 40 este un vehicul greoi… Blindaj subţirel (36 mm faţă, 35 mm lateral şi spate), greutate 25 tone, se mişcă încet (viteză maximă 37 km/h), are o „căciulă” mare deasupra fapt care îl dezavantajează în luptele de aproape… Aparent o grămadă de defecte! Avantajul cu care vine, însă, Sau40 este tunul excelent de 105 mm, „AC court mle. 1934 S”! Gândiţi-vă… Suntem la tier 4 şi SAu 40 trage cu proiectile explozive de 105 mm care provoacă daune de peste 400/lovitură! Puterea de penetrare nu e foarte mare (53 mm), dar pentru bătăliile de tier 4 este arhisuficientă! Practic, majoritatea tancurilor de tier 3 şi 4 pot fi distruse dintr-o singură lovitură, plus faptul că proiectilul exploziv provoacă daune însemnate (şi „critical”!) oricărui tip de tanc, indiferent de blindaj! Sincer, ador TD-ul ăsta pentru puterea sa de foc!

Pentru a-i mai compensa din „defecte”, am instalat pe Sau 40 ventilaţia pentru echipaj şi arcuri îmbunătăţite, pentru întarirea suspensiilor. De asemenea, blindatul este vopsit în culori de camuflaj şi are montată plasa de camuflaj. În aceste condiţii vă invit într-o lupta de tier 5, pe harta „ABBEY”!

În mod normal, pe această hartă, TD-urile au două variante de poziţionare. În apropierea bazei, în apărare, sau pe coloana 8, pe malul râului, pentru a bloca înaintarea tancurilor grele care de obicei vin pe acolo. Eu, având un tanc mai puţin manevrabil, ştiind că nu-mi voi putea permite să mă repoziţionez rapid, aleg să rămân în apropierea bazei, cu tunul orientat pe strada care vine pe centrul hărţii. Inamicul, având la dispoziţie vreo şase tancuri rapide de tier 3, va încerca, cu siguranţă, să forţeze înaintarea pe centru, aşa că eu aş putea, eventual, să blochez această parte cu forţa tunului meu. Sau aş putea măcar încerca… 🙂

Am ajuns la B5, exact „la primire” pe strada unde, de regulă, se avântă tancurile uşoare… Aşteptăm să apară victimele… 🙂

Încep să se vadă inamicii pe hartă! În faţa mea, în depărtare, cinci tancuri se înghesuie pe strada de care vă ziceam.

Văd un M2 Medium.. Mă grăbesc să trag şi ratez ţinta! Înghit în sec… A fost doar încălzirea, îmi spun…

Răbdător, aştept să se facă din nou „lumină” pe hartă şi nu trebuie să aştept mult! M2 Medium îmi apare din nou în vizor! Tipul poate crede că-s abonat la lovituri ratate, dar eu nu mă mai grăbesc, fixez bine ţinta, trag şi distrug! Exact cum va spuneam în prezentare… O lovitură trasă în plin de Sau 40 înseamnă un inamic distrus! M2 Medium nu mai este…

Centrul hărţii este în continuare supraaglomerat de tancuri inamice dornice să moară!

Un Locust stă semeţ chiar pe linia mea de tragere! Genul de inamic preferat de mine! Care nu are nimic de ascuns, nici măcar tancul. Cinstit băiat… merită o moarte rapidă!

Trag, nimeresc şi Locust moare! Ce poate fi mai frumos de atât? Două lovituri, două victime!

Dar ce poate fi mai urât decât să-ţi apară în faţă un KV??? Vă spun eu! Să nu-ţi apară în faţă un SAu 40, dar să-ţi apară proiectilul său!

Trag în el cu tupeu şi cu tupeul am rămas… Ţintă ratată!

Arhiplin de tancuri în faţa mea, nu mai ochesc, trag la înghesuială şi din vreo şase ţinte disponibile nu nimeresc nici una! Clar mi-am luat-o-n cap! Deci, hai sa mă concentrez mai bine…

Apare din nou KV-ul. Trag, distrug şenila şi îi dau 135 damage! Amărâtul meu de TD a lovit serios un ditamai KV-1S de tier 5 şi l-a oprit din atacul său frontal!

Un Ikv suedez de tier 5 se postează şi el în faţa mea hotarât sa tragă! Îmi plac ăştia decişi, care pozează în faţa ta ca la poligon! Nici dac-aş vrea n-aş putea rata ţinta!

Trag eu, 350 damage şi-l distrug cu o singura lovitură! Ăsta-i măcel deja! Nu-i corect! Trei distruşi pentru TD-ul meu drag!

Văd iar KV-ul, trag în el şi-i dau 119 damage! Primesc o lovitură de la un Matilda! Hopaaa…

Mai primesc una, mă retrag şi reuşesc cumva, nu ştiu cum, să blochez cu blindajul meu nashpa lovituri care vin din nou de la Matilda şi de la un Pz IC!

Uf… Am scăpat pe moment. M-am retras repede şi nu m-au omorât. Respirăm puţin şi înapoi la treabă!

Ochesc din nou la înghesuiala de tancuri de pe centru, trag şi distrug un M3 Stuart! Măi, ce v-am zis eu???  Patru la număr… şi-am depăşit deja mia de daune provocate!

Un T-80 îşi găseşte şi el de lucru pe acolo. Trag, critical şi 115 daune…

Din nou KV-ul! Din nou îi dau un critical si 70 daune! Cred ca are deja coşmaruri baiatu’ ăsta…

 

 

Şi ca să-l scap de chinuri îi mai dau una, aşa de final: KV-1S DISTRUS! No, cum îi? E bine…

Daaaaar, un periculos de Churchill I se plimbă pe acolo…

Trag 130 damage în Măria Sa, Churchill-ul!

Mai trag una în săracul Churchill, 190 damage!

Colegii îl distrug şi lupta e cam gata…

Ultimii doi inamici sunt distruşi uşor şi e victorie!

Asta a fost o minunată luptă cu TD-ul francez de tier 4, Sau 40! Cinci inamici distruşi! Primii trei fiecare cu o lovitură! Apoi, un KV-1S cu mai multe lovituri. Un Stuart tot din prima. Un Churchill ciuruit bine de tot! Peste 1.800 daune! Şi un ACE TANKER primit la final de luptă!

Veţi vedea şi mai încolo, la nivelele următoare, că francezii nu dezamăgesc când vine vorba de distrugătoare de tancuri! Vă îndemn să nu rataţi linia franceză de TD-uri! Eu zic că merită interesul vostru, iar „umilul” meu SAu 40 a demonstrat că nici un “Heavy”, fie el KV sau Churchill, nu se poate proteja de excelentul tun de 105 mm care face ravagii printre inamici!

Mult succes tuturor în WoT şi ne reauzim curând!

Cornel_ROU

 

http://wotreplays.com/site/3336725#abbey-cornel_rou-somua_sau_40

 

Comentarii

comentarii