Home | Stiri tancuri | World of Tanks în curând şi pe Xbox One

World of Tanks în curând şi pe Xbox One

Sincer să fiu mă aşteptam ca cei de la Wargaming să facă acest pas mai devreme sau mai târziu, mai ales că au lansat nu cu mult timp în urmă varianta de Xbox 360 pentru World of Tanks care a prins foarte bine, mai ales pentru piaţa americană.

Chiar dacă nu e cea mai vândută consolă conform graficelor, Xbox One se descurcă admirabil împotriva competitorului său PlayStation 4.

Din păcate nu există o dată oficială de lansare, ci doar un SOON™ ca să fie respectată tradiţia, că tot ne-am obişnuit cu ea.

Partea bună este că deţinătorii celor două console de la Microsoft se vor putea juca împreună prin intermediul unui server comun, ceea ce mi se pare o decizie înţeleaptă.

 

 

Autor: Pompiliu-Ion Popescu a.k.a Schultz

Comentarii

comentarii