Jump to content
Catalin.

Al doilea razboi modial - momente importante

Recommended Posts

D-Day- 6 Iunie 1944 Operatiuna Overlord. Incepautul Sfarsitului.

 

 

Aliatii iau cu asalt coasta de nord a Frantei. Pe timul noptii aliatii fac uz de 2200 de bombardiere pentru a ataca tintele de pe coasta si din interiorul continentului. Imediat dupa miezul noptii dragoarele de mine incep operatiunile de curatare a canalului manecii.

  • 00:15 Pentru un real succes pe plajele unde aveau sa debarce aliatii au fost parasutati 13.000 de parasutisti apartinand  Diviziilor Aeroportuate Americane 82 si 101, turpe ce aveau ca obiectiv  anihilarea pieselor de alrtilerie, a comunicatiilor si impiedicarea intaririlor ce aveau sa vina spre plaje.
  • 00:16 Primele planoare britanice aterizeaza langa podurile Pegas si Horsa  – Acestea pozitii sunt repede ocupate de catre parasutistii diviziei 5 si 7
  • 01:30 Trupele apartinand D.A.101 incep sa fie parasutate in spatele plajei Utah
  • 2:30 Parasutistii apartinand D.A. 82 captureaza orasul  Sainte-Mère-Église(fiind si primul oras eliberat)
  • 4:00 Intaririle aveau sa soseasca in planoare.
  • 5:45 Se deschide focul asupra pozitiilor de pe plaje ce faceau parte din “Zidul Atlanticului”
  • 6:30 Urmau sa aibe loc primele debarcari pe plajele Omaha si Utah

 

Utah

Defensiva  – doua batalioane – 919 Grenadier

Ofensiva –  Regimentul 8 Infanterie – Divizia 4 Infanterie este primul regiment care pune piciorul pe plajele din Normandia la ora 6:30 – nu si-au indeplinit toate obiectivele stabilite in cauza curentului ce i-a purtat 1,8 km mai la sud – Utah avea sa primeasca 21.000 de soldati (197 de victime).

Normandy_1-510x422.jpg

Omaha

A fost cea mai bine aparata plaja. Sarcina de o ocupa a revenit Diviziilor de Infanteirie 1 si 29 care au luat cu asalt apararea germana formata din Divizia 352 Infanterie.

A fost un dezastru combinat – de teama sa nu isi loveasca proprii oameni  bombardierele aliate au lansat bombele mult prea tarziu aceastea lovind solul dincolo de obiectve, curentul puternic a impins navele desante spre est fata de pozitile stabilite, astfel multe nave au ramas prinse in bancurile de nisip, soldatii fiind nevoiti sa mearga/inoate 45-90 metri sub doua valuri ,de apa si de gloante trimise neincetat spre ei, obstacolele de pe plaje nu au fost indepartate – Plaja Omaha era inca intacta cand infateristii au pus piciorul pe ea. Tancurile DD ce trebuiau sa ii sustina nu au ajuns la mal, 27 din cele 32 s-au scufundat cu tot cu 33 de oameni din echipaj, cele care au ajuns au ramas rapid fara muntie si au fost inghitide de flux.

  • 8:30 – Intaririle au fost sitate o vreme caci obstacolele nu au fost inlaturate, nu se putea avansa iar suplimentarea cu trupe nu ar fi insemnat decat tinte fara nici o sansa in fata mitralierelor germane. Cateva distrugatoare au reluat focul de suport pentru trupele de pe plaje.

Iesirea de pe plaja se facea doar prin 5 rigole puternic aparate. In jurul orelor 10:30 doar 600 de oameni reusisera sa ajunga pe teren mai inalt. In jurul pranzului artileria germana a ramas fara munitie, abia atunci trupele americane au avut sansa sa avanseze.

Cu aproape 2000 de victime obiectivele stabilite pentru D-Day au fost indeplinitele in totalitate abia in ziua D+3

d_day_257450k-510x339.jpg

 

Gold

  • 6:20 – 3 din 4 piese de artilerie germane au fost distruse de catre cuisantele Ajax si Argonaut, ultimul continuand sa traga pana in amiaza zilei, pe 7 Iunie garnizoana acestuia urma sa se predea.
  • 7:30 – Cazemata de la La Riviere ce adapostea un tun de 88mm este cucerita.

Atacurile aeriane nu au reusit sa loveasca punctual cheie Le Hamel dotat cu tunuri de 75 mm ce pazea plaja in lungime. La ora 16:00 un tanc modificat AVRE reuseste sa distruga acest obiectiv.

shell.jpg

Infanteiria a “curatat” casele fortificate din linia tarmului, la est au reusit sa se uneasca cu canadienii ce debarcasera la Juno. Orasul Bayux nu a fost capturat decat a doua zi datorita inversunarii cu care trupele germane apartinand Diviziei 352 Infanterie au luptat.

Pierderi suferite de aliati s-au ridicat la aproximativ 1000 de soldati.

Juno

Debarcarile au fost intarziate datorita valurilor  iar infanteria a ajuns inaintea blindatelor suferind astfel pierderi majore in timp ce debarcau. Majoritatea obuzelor au ratat pozitile din defensiva germana. Cei de pe plaja au reusit sa creeze cateva iesiri in acel infern.

D-day_-_British_Forces_during_the_Invasi

In jurul oraselor Courseulles-sur-MerSt Aubin-sur-Mer si Bernières-sur-Merpunctele de aparare ale defensive germane erau alcatuite din cuiburi de mitraliera, tunuri de 75 mm, fortificatii de beton, sarma ghimpata si mine anti-personal. Orasele au trebuit sa fie “curatate” casa cu casa – etaj cu etaj. In timp ce avansau spre orasul Beny-sur-Mer (5km) au intampinat rezistenta si au fost nevoiti sa opreasca ofensiva.

Elemente ale Brigazii 9 Infanteiri Canadiere au avansat pana la aerodromul Carpiquet in acea dupamaiaza. Aerodrom ce avea sa fie capturat o luna mai tarziu, acea fasie de pamant avea sa devina  scena unor lupe crancene.

Pana la caderea serii fasia de nisip lega Juno de Gold,aveau sa acopere 19 km in lungime si 10,5 km in teritoriu.

Pierderele canadienilor pe plaja Juno au fost de 961 de oameni.

Canada_JunoBeach_1_RCNCOMMANDO-510x393.j

Sword

  • 7:30 – 21 din cele 25 de tancuri din primul val au reusit sa ajunga pe plaja pentru a oferi infanteriei protectie. Plaja era minata si cu foarte multe obstacole facand munca echipelor de genisti dificila. In conditiile de vant puternic fluxul a venit mai devreme, plaja a devenit congestionata.

Regimentul 736 de Infanterie apara punctul Hillman ce a cazut abia la orele 20:15

Batalionul 2 Infanterie a inceput sa avansez spre Caen pe jos, dar au fost nevoit sa se retraga

  • 16:00 Divizia 21 Bilindate cu tancuri Panzer au contra-atacat Aliatii intre plajele Sword si Juno aproape reusind sa sparga linia. Dar a intampinat rezisntenta din partea Diviziei 3 Britanice apoi fiind chemata sa apaere zona dintre Caen si Bayeux

Pierderile estimate ale aliatilor au fost mai mari de 1000.

 

A fost cea mai mare invazie marina din istorie, cu aproximativ 5000 de vase de desant si assalt, 289 de vase de escorta, 277 de dragoare de mine. Aproape 160.000 de militari au trecut canalul manecii in acea zi  si 875.000 aveau sa debarce pana la sfarsitul lunii Iunie.

Pierderile in prima zi au fost estimate la aproximativ 12.000 dintre care  4.414  (2499 americani iar 1915 de alte nationalitati) fiind confirmate ca pierderi. Trupele Germane au pierdut 1000 de soldati.

In prima zi obiectivele erau orasele Carentan , St. Lo, Caen, si Bayeux si o fasaie de 10-15 km in teritoriu, dar nu au fost indeplinite.

Cele 5 capete de pod nu au fost conectate decat dupa 12 Iunie timp in care aliatii aveau un front lung de 97 km si 24 km adancime, Orasul Caen care erau un obiectiv major inca era in mainile germanilor la sfarsitul zilei si avea sa fie capturat abia pe 21 Iulie

Pe plaja Omaha o parte din docurile Mulberry inca sunt vizibile la fel si cateva obstacole

Un monument al eroilor americani este ridicat pe o fosta pozitie defensiva germana.

Pointe-du-Hoc este neschimbat din 1944 – craterele inca fiind vizibile, buncarele de beton inca in acelasi loc. In Colleville-sur-Mer se afla “Cimitirul American din Normandia”. Un muzeu despre debarcarile de pe plaja Utah  este in Sainte-Marie-du-Mont, un alt muzeu este dedicat paraustistilor la Sainte-Mère-Église, doua cimitire germane sunt in apropiere.

Podul Pegas – tinta Parasutistilor Britanici – a fost schimbat in 1994 cu unu asemnator in aparenta, iar cel din 1944 acum inglobeaza un muzeu. Sectiuni din docurile Mulberry inca sunt pe fundul marii la Arromanches iar bateria de la Longues-sur-Mer este conservata in apropiere, Centrul Juno a fost deschis in 2003 si a fost finantat de guvernul Canadian, Franta si veteranii canadieni.

 

5356b89076871-510x301.jpegomaha_beach_vierville-510x342.jpg

Surse:

www.BBC.com

www.dday-overlord.com

Share this post


Link to post

4 aprilie 1944 - Bombardamentul aerian

 

Frontul se stabilizase pe linia Carpaţi – Iaşi – Chişinău – Nistru. Deşi războiul ajunsese pe teritoriul românesc, ocupând partea de nord a Moldovei, sentimentele de alarmă încă nu apăruseră în rândurile bucureştenilor. Exceptând operaţia aeriană Tidal Wave petrecută cu un an înainte, nu se anunţau pericole prea mari deasupra capitalei.

Exerciţiul de alarmă s-a desfăşurat în bune condiţiuni, cetăţenii executând cerinţele Apărării Pasive, ale poliţiei şi ale elementelor militare implicate.

Nimic nu avertiza sinistrul ce era pe cale să se petreacă. În jurul orei 13.30 încep însă să sune din nou sirenele dând semnalul de prealarmă iar imediat este dat semnalul de alarmă. La primul semnal cetăţenii şi-au continuat liniştiţi de treabă, dar la al doilea, când au început să şuiere gardiştii şi agenţii apărării pasive, au început să se îndrepte către adăposturi unele solide, altele mai puţin rezistente, altele doar simple tranşee.

În acel moment încep să se audă bufniturile tragerilor de antiaeriană şi încep să fie observate primele avioane deasupra capitalei. Infernul se declanşează. Intrarea aviaţiei inamice se face dinspre nord, pe aliniamentul Chitila Triaj – Gara de Nord – Calea Victoriei. Covorul de bombe, lansat de cele 220 de B-17 “Fortăreţe Zburătoare” şi 93 de B-24 “Liberatoare”, îşi începe secerişul: Triajul de vagoane de marfă de la Chitila, Cartierul Giuleşti, Cartierul Griviţei, Atelierele CFR Griviţa, Depoul de Locomotive Bucureşti Călători, Triajul de vagoane de călători, Gara de Nord, Cartierul Basarab, Calea Victoriei, Hotel Splendid şi Hotel Athene Palace, Ateneul Român.  În gară sunt prinse trenurile cu refugiaţi din Moldova. Unii, bucovineni şi basarabeni, fugeau a doua oară din calea războiului. Din memorii de familie, poate apocrife, mi s-a transmis că un tren cu refugiaţi a fost prins în circulaţie în timp ce alte patru erau la peron.

Panica se declanşează! Din relatările martorilor, cei prinşi pe străzi sau în tranşee aleargă nebuni. Automobile în flăcări se ciocnesc de colţuri de stradă. Pe acoperişul Hotelului Splendid ard oameni încercând să se salveze de flăcările de la etajele inferioare. Athene Palace este în flăcări şi el. Pe Calea Victoriei nu se poate circula din cauza vitrinelor sparte care au acoperit totul cu cioburi. Lângă gară, tramvaie arse în Piaţa Gării. Într-unul vatmanul căzuse la datorie cu mâinile încă pe controler. Gara cu liniile şi comunicaţiile sunt avariate. Cartierele laterale, Basarab, Griviţa, Giuleşti şi Bucureştii Noi, spre Chitila sunt în carnagiu. Casele sunt aproape toate avariate, unele chiar dărâmate cu totul. Se scot morţi şi răniţi de sub dărâmături, încă la o zi sau chiar două după dezastru.

Mobilizarea bucureştenilor este însă exemplară. Deşi cu lipsuri în tehnică de luptă contra asemenea dezastre, Grupurile Speciale de Intervenţie, create după ce s-a observat necesitatea lor după cutremurul din 1940, din varii structuri ale armatei, geniu şi mai ales pionieri, pompieri, jandarmi, şi ale apărării pasive, au acţionat imediat. Liniile ferate au fost puse de către ceferişti şi militari cu destula rapiditate înapoi în funcţie. Legăturile telefonice au reînceput să funcţioneze la câteva ore după terminarea bombardamentului.

Bilanţul este însă unul destul de mare pentru un singur raid: 2942 morţi şi 2126 răniţi.

Pentru morţii neidentificaţi se ia decizia îngropării într-un nou cimitir denumit “4 aprilie” ce se afla lângă Cimitirul Calvin din Cartierul Giuleşti. Acolo sunt duşi pe ultimul drum, mai ales cei din cartierele muncitoreşti mai sus amintite sau din liniile CFR învecinate. Astăzi, Cimitirul Calvin există în continuare, iar în partea sa dinspre vale, spre linii, este un cvadrat gol, acoperit de pomişori şi altă vegetaţie sălbatică unde cândva, când eram copil, cineva postase o cruce de ţevi, aşa cum îşi faceau ceferiştii gardurile la depou, şi un port-candel. Acesta era singurul monument funerar din tot Cimitirul 4 Aprilie despre care nu mai ştie nimeni, şi care, din păcate, a dispărut şi el…

 

01-510x257.jpg

 

04-510x383.jpg08-510x369.jpg44327558.100June4200515-492x510.jpgbombardamente-anglo-americane-1944-bucurBucharest_bombed_April_4_1944-510x414.jp

  • Upvote 1

Share this post


Link to post

Maresalul Ion Antonescu :

 

 

Epoca guvernării generalului Ion Antonescu a fost disecată cu multă migală de istorici aparţinând diferitelor orientări politice şi, implicit, scrierea după principiul fără ură şi părtinire nu s-a aplicat. A fost considerat criminal de război, apoi, după 1989, au început să se nuanţeze opiniile. Acuzaţiile în domeniile politice, militare sau ale drepturilor omului s-au menţinut în multe analize ştiinţifice sau de popularizare a istoriei. Prezentul studiu va încerca să supună unei critici dure doar deciziile de natură militară şi astfel să dispară miturile lansate în scopuri comerciale.

 

            Alianţa cu Germania

            Generalul Antonescu a fost considerat duşman al poporului şi fascist deoarece s-a aliat cu Germania, stat condus de dictatorul Adolf Hitler. Să plecăm de la premiza că a fost o mare eroare de orientare, chiar o crimă împotriva României. Să vedem care era situaţia internaţională în septembrie 1940 când a venit la putere Ion Antonescu. Aliatul tradiţional al României era Franţa, stat democratic, dar care fusese zdrobită militar în şase săptămâni în mai – iunie 1940. Un alt prieten din prima conflagraţie mondială a fost Anglia, dar care din punct de vedere terestru nu prea mai conta după fuga ruşinoasă de la Dunkirk şi doar armele americane au asigurat refacerea unităţilor britanice pentru a rezista pe uscat în nordul Africii. Nu prea aveau potenţial în faţa blindatelor germane. Ar mai fi fost posibilă o alianţă cu URSS împotriva odiosului Hitler. Statul de la răsărit avea un mare potenţial ofensiv în domeniul blindatelor şi ar fi putut să acorde protecţie împotriva Germaniei. Şi totuşi, nu s-ar fi putut realiza nicio colaborare chiar dacă generalul Ion Antonescu s-ar fi rugat de Stalin şi-n genunchi. Trebuie să gândim puţin logic şi să facem câteva comparaţii. Armata poloneză a înfruntat cu eroism diviziile Wehrmachtului în septembrie 1939, dar ofiţerii prinşi de Armata Roşie şi de către temuta poliţie politică NKVD au fost executaţi fiecare cu câte un glonţ în ceafă. Erau doar nişte duşmani ai poporului după standarde comuniste. Descoperirea gropilor comune de la Katyn confirmă justeţea deciziei militare. Nu se respectau legile internaţionale ale războiului modern. Finlanda a fost atacată fără să fi provocat incidente la frontiera cu marele vecin roşu. Experienţa statelor baltice era cunoscută în detaliu. Au acceptat baze sovietice şi apoi au fost ocupate militar. Basarabia, Bucovina de Nord şi Herţa au fost cucerite şi apoi au început epurările prin execuţii în masă. Ocupaţia sovietică însemna execuţii, arestări, deportări, distrugerea proprietăţii private şi a credinţei de orice fel. Generalul Ion Antonescu n-a avut decât o singură soluţie: să fie aliat cu Germania în orice condiţii pentru a reduce agresivitatea Ungariei, Bulgariei şi, mai ales, a Uniunii Sovietice. Nici Adolf Hitler nu avea altă soluţie. Prezenţa petrolului la Ploieşti îl obliga să fie aliatul României cu orice preţ. Războiul dintre cele două puteri terestre era inevitabil în 1940 şi România ar fi fost oricum atacată din cauza existenţei petrolului. Geografia înseamnă uneori o condamnare sigură pentru popoare întregi.

 

             Decizia de a ataca URSS

             Generalul Ion Antonescu şi România au fost acuzaţi că au declanşat războiul de agresiune la 22 iunie 1941 împotriva popoarelor paşnice locuitoare în Uniunea Sovietică. Formularea cu atacarea la 22 iunie se mai păstrează prin manualele contemporane de istorie sau prin articolele unor istorici ruşi. Conservatorismul în gândire este o caracteristică a majorităţii oamenilor. Poate că popoarele sovietice erau paşnice, dar conducerea de la Kremlin, armata şi poliţia politică nu creşteau porumbei ai păcii. Din punct de vedere militar, Armata Roşie adoptase un dispozitiv pur ofensiv în iunie 1941 şi atacul peste Prut era inevitabil. De unde se ştie? Şapte divizii de tancuri erau masate la graniţele României şi se cunoaşte că forţele blindate reprezintă mecanisme pure de agresiune. Folosirea tancurilor pe post de cazemate înseamnă a adevărată idioţenie militară. Apariţia maselor de tancuri la frontieră înseamnă numai agresiune. Singura soluţie era războiul în 1941. Dispunerea diviziilor de tancuri arată tot existenţa unor planuri ofensive. Diviziile 39, 24 şi 15 de tancuri se aflau în Bucovina pentru o lovitură în forţă spre sud. Diviziile 16 şi 11 se aflau la Orhei pentru o lovitură în centrul frontului, iar partea dinspre sud era lăsată în seama diviziilor 47 şi 44 de tancuri. O pătrundere peste Prutul inferior ar fi însemnat încercuirea armatelor româno-germane în Moldova centrală. Şansele de scăpare spre vest sau de rezistenţă ar fi fost minime în condiţiile insuficienţei tunurilor antitanc şi a camioanelor. Grupările mobile de izbire dispuneau şi de două divizii de infanterie motorizată. Se adăugau două divizii de cavalerie (5 şi 9), dotate din belşug cu mijloace blindate (Eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei 22 iunie – 26 iulie 1941), Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1999, p. 150). Se ştie că astfel de mari unităţi au un ridicat potenţial ofensiv, mai ales dacă se realizează surprinderea apărării. Iosif Stalin nu făcuse nimic pentru a menţine pacea cu România. Dimpotrivă. Incidentele la frontieră erau din ce în ce mai grave şi, practic, războiul a început înainte de guvernarea Antonescu prin uciderea grănicerilor români după ocuparea Basarabiei (Florica Dobre, Vasilica Manea, Lenuţa Nicolescu, Armata Română de la ultimatum la dictat. Anul 1940, vol. 1, Editat de Fundaţia General Ştefan Guşă, Editura Europa Nova, Bucureşti, 2000, p. 279/281). Să nu uităm că trupele sovietice au făcut tot ce au putut pentru a dezorganiza armata română aflată în retragere din Basarabia prin capturarea ofiţerilor, scoaterea din front a soldaţilor din regiunile anexate şi capturarea armamentului de orice fel (Ibidem, p. 307). URSS declarase război, dar mai avea nevoie de ceva timp pentru a permite acumularea de trupe şi armament pentru o confruntare decisivă cu Germania. Chiar şi ofiţeri superiori ai armatei ruse recunosc faptul că dictatorul de la Kremlin s-a folosit de resursele uriaşului stat comunist pentru a declanşa revoluţia mondială în perioada 1939 – 1941. Agresiunile s-au ţinut lanţ şi România, chiar dacă ar fi vrut să se menţină neutră, n-ar fi putut în iunie 1941 (Oleg Sarin, Lev Dvoretsky, Război contra speciei umane agresiunile Uniunii sovietice împotriva lumii 1919 – 1989, Antet, 1997, p. 75/76). Stalin avea un plan măreţ de atac în 1941 (Ibidem, p. 76). România a fost doar o victimă ce a încercat să se apere.

 

            Trecerea Nistrului

            A fost o decizie foarte comentată de către politicieni şi istorici. România n-a avut pretenţii teritoriale dincolo de cursul de apă, dar să nu uităm că era angrenată într-un conflict mondial. Ce înseamnă Nistrul în această situaţie? Valoarea ca obstacol militar militar era neglijabilă din cauza lungimii. Ieşirea din conflict ar fi lăsat aripa dreaptă germană descoperită, ceea ce ar fi permis trupelor sovietice executarea unor lovituri din flanc. În plus, comandamentul sovietic ar fi continuat ordonarea de atacuri împotriva României care era furnizoare de petrol pentru aviaţia germană. O lovitură reuşită pe Nistru ar fi obligat armata germană să-şi schimbe dispozitivul de luptă. Dacă vom face o altă comparaţie, vom vedea că nici trupele americane, britanice sau sovietice nu s-au oprit la un râu oarecare, ci au invadat teritoriul inamic până la victoria finală, până la Berlin.

 

            Ajutorul militar german

            Germania a fost acuzată de istoricii români că n-a făcut mai nimic să ajute aliatul din Europa de Est. Livrările de armament au fost mici şi cu ţârâita, nesatisfăcând necesităţile Armatei române pentru un război mondial. Repetându-se de multe ori ideea, a ajuns un adevărat clişeu sau mit. Analizând datele oferite de lucrările publicate de istoricii militari pe baza documentelor de arhivă, rămâi stupefiat de superficialitatea interpretărilor. Nu au nici o logică ştiinţifică. Doar până-n iunie 1941 s-au primit 669 de tunuri antitanc de calibrul 37 mm din capturile făcute în Polonia (Eliberarea Basarabiei, p. 75). Mulţi vor zâmbi pe sub mustaţă la citirea datelor despre calibru şi forţa de distrugere a proiectilelor, dar aici trebuie să facem o comparaţie mică de tot. Diviziile germane de infanterie erau echipate cu arme similare. Se poate spune fără a face o afirmaţie eronată că înzestrarea armatei române a fost radical îmbunătăţită. Luptele din Basarabia şi Bucovina au fost victorioase şi datorită primirii a 40 de exemplare de Me-109 E, temutul avion de vânătoare asigurând alături de IAR-80 superioritatea aeriană fundamentală în conflictele moderne. Cele mai moderne bombardiere grele (de fapt mijlocii) erau cele de tipul He-111 din care au fost primite 34 de exemplare pentru Gruparea aeriană de luptă (Eliberarea Basarabiei, p. 94). Doar artileria antiaeriană sovietică a reuşit să deranjeze semnificativ zborurile de luptă şi de recunoaştere.

            Cantităţile livrate de aliatul german par mici pentru un conflict mondial, dar nici industria Reichului n-a avut suficiente resurse pentru acoperirea mai multor fronturi cu consumuri uriaşe de tehnică şi muniţie. Înainte de declanşarea ofensivei sovietice de la Stalingrad, 19 noiembrie 1942, au fost livrate 12 tancuri din modelul Panzer IV, cel mai modern blindat german din categoria mijlocie. Cifra pare ridicolă, dar situaţia diviziilor germane  de tancuri era dezastruoasă în ceea ce priveşte înzestrarea cu armament.

            Apărarea antiaeriană a fost asigurată prin livrarea de tunuri automate de calibre mici (de exemplu 124 de tunuri Rheinmetall de calibrul 37 mm până la 1 iunie 1941(Eliberarea Basarabiei, p. 75) şi de tunuri grele de calibrul 88 mm, celebrele piese minune acht-acht, în 1944 pentru întărirea apărării de la Ploieşti. Muniţia specială de mare viteză şi forţă de distrugere venea tot din Germania.

 

            Ieşirea din războiul mondial

            Mareşalul a fost acuzat că n-a dorit să iasă din conflict pentru a evita transformarea României într-un teatru de război. Uşor de zis dacă stai într-un birou de istoric şi greu de făcut în practică. Să vedem care erau alternativele. Să presupunem că România ar fi încheiat un acord cu forţele inamice. În această situaţie, armata germană ar fi reacţionat violent pentru a păstra petrolul, atitudine ce s-a văzut în august 1944. Prăbuşirea rezistenţei germane ar fi dus tot la înaintarea trupelor sovietice sub pretextul zdrobirii forţelor fasciste. Alianţa cu URSS ar fi însemnat acelaşi lucru. Orice pact cu Iosif Stalin însemna o catastrofă. SUA şi Marea Britanie luptau sub steagul capitulării necondiţionate, ceea ce se traducea tot prin pătrunderea bolşevismului în România. Rezistenţa până la capăt era imposibilă dacă nu se dorea transformarea ţării într-un morman de ruine fumegânde. Superioritatea militară a inamicului era zdrobitoare. Singura variantă acceptabilă ar fi fost obţinerea sprijinului occidental şi interzicerea pătrunderii Armatei Roşii pe teritoriul naţional măcar în graniţele de după iunie 1940. Lovitura de la 23 august 1944 a fost executată în pripă, fără a se gândi la consecinţe, şi n-a însemnat decât o deschidere largă a porţilor în faţa armatelor zise aliate. Chiar dacă n-au mai fost lupte semnificative, Armata Roşie a tratat România ca o bună zonă de jefuit în drumul spre Berlin. Calea spre comunism era deschisă şi cu binecuvântarea aliaţilor occidentali ai Uniunii Sovietice.

 

Articol preluat de pe Historia.ro

Share this post


Link to post

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...