Jump to content
Catalin.

Despre tancuri

Recommended Posts

Tancul este un vehicul blindat de atac cu tracțiune pe șenile, conceput pentru a combate forțe inamice folosind focul direct. Un tanc de luptă se caracterizează prin armele și blindajul greu, o mare mobilitate care îi permite să traverseze terenuri dificile la viteze relativ mari.

Legea nr.18 din 4 martie 1992 pentru ratificarea Tratatului cu privire la forțele armate convenționale în Europa stipulează că:[1]Termenul tanc de luptă înseamnă un vehicul blindat de luptă autopropulsat, cu mare capacitate de foc, dispunând de un tun principal pentru foc direct cu viteză inițială ridicată, necesar pentru a angaja ținte blindate sau alte obiective, cu o mare mobilitate în orice teren, asigurând un nivel ridicat de protecție, care nu este conceput și nici echipat în mod special pentru transportul de efective de luptă. Astfel de vehicule blindate reprezintă principalele sisteme de arme pentru formațiunile de tancuri și alte formațiuni blindate ale trupelor de uscat. Tancurile de luptă sunt vehicule blindate de luptă pe șenile, cântărind cel putin 16,5 tone, care sunt înarmate cu un tun de calibru de cel puțin 75 mm, ce se poate roti 360 grade. În plus, vor fi considerate tancuri de luptă oricare vehicule de luptă blindate, pe roți, ce vor intra în serviciu și care vor îndeplini toate celelalte criterii arătate mai sus.

Tancurile sunt arme care au nevoie de logistică, sunt eficiente și agile pe câmpul de luptă modern, atât prin capacitatea de a ataca obiective terestre cât și prin prezența lor ce poate crea panică în rândul infanteriei inamice.

Deși tancurile sunt mașini de atac puternice, ele rareori operează independent în acțiuni de atac. De obicei sunt organizate în unități de blindate, în forțe combinate. Fără acest sprijin, tancurile, chiar cu blindajul și mobilitatea lor, sunt vulnerabile în fața infanteriei, minelor, artileriei și aviației militare.

Tancurile sunt dezavantajate în teren împădurit și în zone urbane, deoarece în aceste condiții capacitatea de foc la mare distanță a vehiculului este limitată, mobilitatea lui devine mai mică, iar posibilitatea echipajului de a detecta potențialele pericole este îngrădită.

Tancurile au fost folosite pentru prima dată în timpul Primului Război Mondial

 

Share this post


Link to post
Primul război mondial

Condițiile de luptă pe frontul occidental au împins armata britanică să înceapă studiul unui vehicul autopropulsat care să poată traversa tranșeele și barajele de sârmă ghimpată și să nu fie afectat de focul de mitralieră. După ce a văzut automobilele Rolls Royce blindate utilizate de către Royal Naval Air Service în 1914, și cunoscând schemele pentru a crea un vehicul blindat de luptă cu tracțiune pe șenile, Primul Lord Winston Churchill a condus un comitet, Landships Committee, pentru a coordona crearea acestei noi arme.[3]

Sub conducerea Colonelului Ernst Swinton, Landships Committee a creat primul prototip care a avut succes, poreclit Little Willie, care a fost încercat de armata britanică pe 6 septembrie 1915. Dacă la început se numeau nave de uscat (landships), primele vehicule s-au numit tancuri (rezervoare) de apă și mai târziu tancuri ( = vas cu pereți subțiri), pentru a menține secretul. Cuvântul „tanc” a fost utilizat pentru a da senzația că muncitorii din fabricile britanice construiesc rezervoare de apă mobile pentru armata britanică din Mesopotamia - dar în realitate fabricau un vehicul de luptă secret - și așa a fost considerat oficial până pe 24 decembrie 1915.

Prima participare în luptă a unui tanc operativ a avut loc când Căpitanul H.W. Mortimore din Royal Navy a condus un tanc Mark I în timpul Bătăliei de pe Somme, pe 15 septembrie 1916.[4] Francezii au dezvoltat Schneider CA1 și l-au folosit pentru prima dată pe 16 aprilie 1917. Prima bătălie în care s-au folosit multe tanc

Tancul a scos practic lupta de tranșee din tactica de război, miile de tancuri utilizate în război de către forțele britanice și franceze având o mare influență în desfășurarea conflictului armat.

Rezultatele inițiale ale utilizării tancurilor au fost neconcludente, problemele tehnice numeroase (și lipsa de răbdare a consiliului militar) cauzând multe pierderi de vehicule în luptă. Desfășurarea în grupuri mici a micșorat valoarea și impactul tactic. Forțele germane au suferit tactic un șoc inițial și erau lipsite de arme contra tancurilor, dar în curând ele au descoperit muniția antitanc și folosirea de tranșee mai late pentru a limita mobilitatea tancurilor britanice.

Evoluția condițiilor pe câmpul de luptă a forțat tancurile aliate să se dezvolte pe tot parcursul războiului, producând noi modele ca Mark V, care putea să treacă peste obstacole mari, în special tranșee late. Tancul francez Renault FT-17, apărut spre sfârșitul războiului, a fost un proiect revoluționar, care a influențat designul multor tancuri moderne. [2]

În timpul primului război mondial Germania a avut un număr mic de tancuri, în general capturate. Au fost produse aproximativ 20 tancuri de concepție germană, de exemplu modelul A7V.

 

uri a fost cea de la Cambrai, din 20 noiembrie 1917.

Share this post


Link to post
Al doilea război mondial

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial au apărut o serie de îmbunătățiri tehnice. La început, germanii au construit tancuri blindate ușor și cu arme ușoare, ca Panzer I, care a fost creat inițial pentru a fi folosit doar la antrenamente. Aceste tancuri ușoare dar rapide, împreună cu alte vehicule blindate au fost suportul pentru Blitzkrieg. În cursul războiului, toate forțele în conflict au mărit puterea de foc și blindajul tancurilor: Panzer I doar avea două mitraliere, în timp ce Panzer IV avea un tun de 75 mm și cântărea aproape 20 de tone. La sfârșitul războiului, tancul german Panther avea un tun rapid de 75 mm și cântărea 45 de tone.

Alte îmbunătățiri din timpul războiului au constat în perfecționarea suspensiilor. Calitatea suspensiilor era un aspect critic pentru eficiența tancului pe câmpul de luptă. Tancurile cu suspensie proastă supuneau echipajul la șocuri frecvente, limitând viteza și făcând ca tragerea din mers să fie practic imposibilă. Noile sisteme, ca bară de torsiune și suspensia Christie, au îmbunătățit funcționarea, permițând tancului Panther să traverseze terenuri la viteze mari, fapt care ar fi fost foarte dificil pentru vechile tancuri, proiectate pentru drumuri.

În acest moment, majoritatea tancurilor erau echipate cu stații radio, ceea ce îmbunătățea coordonarea unităților. Șasiul tancurilor a fost folosit pentru mașini de luptă adaptate să rezolve un mare număr de probleme militare, ca deminarea și diverse lucrări de geniu. Tunurile de asalt rusești și germane erau mai ieftine și mai simple decât tancurile, în timp ce vânătorii de tancuri britanici și din Statele Unite aproape că nu se deosebeau de tancurile de serie.

Inițial, nu toate tancurile au fost înzestrate cu turele, dar în timp turela s-a generalizat, fiind recunoscută ca fiind cea mai bună soluție tehnică. S-a ajuns la concluzia că tunul tancului trebuia să fie folosit împotriva blindatelor inamice, deci era nevoie ca acesta să fie de calibru mare, să aibă o bătaie cât mai mare și să tragă din orice poziție. Proiectele de tancuri sovietice T-35, cu multiple turele au fost abandonate. Majoritatea tancurilor au avut o mitralieră pe turelă.

Share this post


Link to post
Războiul rece

După al Doilea Război Mondial dezvoltarea tancului a continuat cu îmbunătățirea tancurilor mijlocii și grele. Tancurile ușoare s-au limitat la misiuni de recunoaștere, iar în Statele Unite ca sprijin pentru forțele aeropurtate. Totuși, fiind dată greutatea limitată care putea fi transportată pe calea aerului, iar construcția unui tanc și ușor și practic n-a reușit, cu timpul clasa de tancuri ușoare a dispărut.

Combinația unor suspensii și motoare mai bune au permis tancurilor mijlocii de la sfârșitul războiului să depășească primele tancuri grele fără alte îmbunătățiri. Prin adăugarea unui blindaj mai gros și a unor motoare mai puternice, care să compenseze surplusul de greutate, tancurile mijlocii au reușit să fie protejate de majoritatea armelor antitanc, în timp ce mobilitatea lor s-a menținut.

Unele studii consideră tancul Panther ca un punct de cotitură și o bază pentru proiectele următoare. Totuși tancul Panther nu avea un blindaj gros și nu putea să lupte de la egal la egal cu tancurile grele. Se consideră că tancul britanic Centurion a fost primul tanc de nouă generație, pentru că putea rezista la impactul proiectilelor faimosului tun de 88 mm german. Tancul Centurion era dotat cu tunul Royal Ordnance L7 de 105 mm, superior oricărui alt tun de pe câmpul de luptă, și putea să ajungă la viteza de 56 km/h, datorită motorului Meteor de 650 CP.

Tancul Centurion a înlocuit toate tancurile mijlocii britanice și a impulsionat dispariția tancurilor de clasă grea, transformându-se în cea ce britanicii au numit Universal Tank (tanc universal), care a devenit curând cunoscut ca tanc principal de luptă (Main Battle Tank, MBT).

Share this post


Link to post

Cei trei factori determinanți tradiționali care condiționează eficiența tancului sunt: puterea de foc, mobilitatea și protecția. Efectul psihologic asupra soldaților inamici prin prezența tancului pe câmpul de luptă este considerabil.

Puterea de foc este determinantă pentru ca un tanc să distrugă un obiectiv. Pentru asta trebuie să se țină cont de distanța maximă de la care obiectivul poate fi atacat, capacitatea de a ataca obiective mobile, viteza cu care pot fi atacate obiective multiple și capacitatea de a învinge vehicule blindate sau infanterie în tranșee.

Mobilitatea include viteza și agilitatea pe câmpul de luptă, tipurile de teren care poate să le traverseze, înălțimea obstacolelor, tranșeele pe care le poate trece, capacitatea de a traversa poduri și distanța pe care o poate parcurge înainte de a fi alimentat cu combustibil. Mobilitatea strategică include, pe lângă capacitatea de a se deplasa cu mari viteze pe drumuri, și posibilitatea de a fi transportat în tren sau pe remorci cu platforme trailere.

Protecția depinde de grosimea blindajului, tipul sau tipurile lui, cum a fost distribuit și ce zone sunt mai bine blindate (de obicei turela și partea din față), respectiv mai vulnerabile (partea din spate și de sub tanc). De asemenea protecția presupune atât o siluetă joasă, zgomot și semnătură termică reduse, contra măsuri active și alte metode de a evita focul inamic, cât și capacitatea de a continua lupta după ce a suferit avarii.

Tradițional, între acești trei factori se menține un compromis, considerându-se că este imposibil a se maximiza toți simultan: mărirea blindajului mărește greutatea, deci, micșorează mobilitatea; mărirea puterii de foc utilizând un tun de mare calibru reduce cantitatea de muniție și stabilitatea in timpul tragerii sau al deplasării. Alegerea unui compromis depinde de diferite aspecte, incluzând strategii militare, buget, geografie, voință politică și posibilitatea de a vinde tancuri altor țări.

Share this post


Link to post

Din Primul Război Mondial, arma principală a tancului a fost tunul. Terminologia exprimă calibrul și lungimea. De exemplu, tunul M1A1 Abrams este Rheinmetall M256 120/44, calibrul (diametrul țevii tunului) de 120 mm și 44 calibre de lungime (de 44 ori diametrul).

La început erau calibre mici, cu bătaie și putere mică, ceea ce permitea montarea a mai multe pe turele în diferite poziții. Evoluția a fost lentă până la al doilea război mondial, unde s-a demonstrat că erau arme extrem de utile. În termeni generali, calibrele din acea epocă erau de 66 sau 76 mm, dar tunul cel mai teribil din conflict a fost Flak 88/56. Conceput ca armă antiaeriană, nu a întârziat mult să devină cea mai buna armă antitanc din dotarea armatei germane. Era capabil să distrugă orice blindat aliat dintr-un singur foc, chiar și în zona frontală și avea o bătaie mai mare. Se folosea în propria remorcă antiaeriană, dar a fost adaptat și montat pe tancuri grele Tiger, cu foarte bune rezultate. Doar numărul lor scăzut și slaba protecție aeriană pe care Germania o putea asigura au făcut ca pierderile de blindate aliate să nu fie catastrofale.

Actual situația nu s-a schimbat mult, arma principală a tancului continuă sa fie tunul rapid de mare calibru, foarte avansat tehnologic prin progresele siderurgiei moderne. Calibrul obișnuit este de 120 mm, iar producătorii de tunuri ruși folosesc calibrul de 125 mm.

În momentul de față se testează tunuri rapide de 140 mm, a căror putere distructivă depășește cu mult pe cele actuale. Totuși, strategii militari au ajuns la concluzia ca bugetul pentru modernizarea tancurilor și instalarea de calculatoare balistice nu este deocamdată justificată. În concluzie, puterea de foc a tunului respectiv este devastatoare dar nu este necesară, luptele în mod normal se desfășoară la distanțe de 2000 m sau mai puțin, unde impactul de un tun 120 mm este la fel de letal.

Germania a modernizat tancul Leopard 2A5 și A6 cu L55, de 120 mm și 55 de calibre lungime, mai puternic decât anteriorul cu lungimea de 44 de calibre. Englezii au decis să-l monteze în Challenger 2 și să renunțe la tunul anterior cu țeavă ghintuită.

Statele Unite sunt conservatore și nu au schimbat arma principală din seria M1 din motive economice. Strategia lor a fost să dezvolte muniția și actual posedă cel mai bun perforator de blindaj cinetic din lume, proiectilul Sabot M829A3 din uraniu sărăcit dezvoltat din cel anterior A1, care a fost folosit pentru prima dată în conflictul din Golf. Eficiența lui este secretă, dar se estimează că este la fel de eficient ca tunul Rheinmetall de 55 de calibre lungime, ceea ce face nejustificată cheltuiala pentru modernizarea tunurilor. L55 este compatibil cu M829A3, totuși puterea lui este mult superioară oricărui blindaj modern. Germanii și englezii folosesc muniție Sabot de wolfram cu efect la fel de letal.

Tunurile moderne au în general o protecție termică care reduce efectul termic asimetric de pe tun. Acesta se încălzește intens după trageri repetate. Dacă plouă, partea superioară a țevii este mai rece decât partea inferioară. La fel, vântul lateral poate răci doar o parte a țevii. Această răcire asimetrică face ca țeava tunului să se curbeze aproape imperceptibil, totuși aceasta afectează precizia tirului la mare distanță. Tancurile actuale moderne au senzori laser în tun, care măsoară tot timpul curba țevii și introduc în calculator datele pentru a calcula corecțiile de tir.

În general tancurile au și alt armament, pentru apărare la mică distanță contra infanteriei sau pentru obiective unde folosirea armei principale este ineficace sau este o risipă de muniție. În mod normal sunt dotate cu mitralieră de 7,62 mm sau una grea de 12,7 mm, montată în paralel cu tunul, ca armă coaxială. Totuși, altele ca AMX-30 și AMX-40 au un tun de 20 mm care poate distruge un vehicul cu blindaj ușor. Tancul rusesc BMP 3 este echipat și cu un tun 2A72 de 30 mm. Multe tancuri au mai multe mitraliere de calibru mediu sau greu în partea superioară a turelei, într-o cupolă de observație pentru comandant și încărcător, pentru a se proteja de infanterie sau atacuri aeriene.

Share this post


Link to post

270px-British_Mark_V-star_Tank.jpg

Tanc britanic Mark V ( tanc din WW1)

270px-FT-17-argonne-1918.gif

Renault FT ( primul model de tanc al francezilor- regasit si in WOT )

Share this post


Link to post

270px-Bundesarchiv_Bild_101I-299-1805-16

Tiger I ( detaliile sunt de prisos)

 

270px-Centurion_cfb_borden_1.JPG

Centurion I (primul tanc considerat "universal" )

Share this post


Link to post

270px-Expomil_2005_01_TR-85M1_03--A.jpg

TR-85 M1, tancul romanesc vechi, antic si neperformant in conditiile de astazi, dar modernizat cat sa tina pasul (in linia a2-a sau chiar a 3-a) cu tehnica de lupta straina

Share this post


Link to post

270px-M1A_Abrams_im_Taunus.jpg

M1 Abrams american ( se specula la un moment dat ca vom primi ca donatie un anumit nr. de M1 de la americani- in uz dar nemodernizate, costul modernizarii urmand a costa statul roman in jur de 1,5-2 milioane euro/bucata..repet, doar se specula)

Share this post


Link to post

Primul concept de "tanc" (Leonardo da Vinci):

 

 

post-972-0-78197700-1407306533_thumb.jpeg

  • Upvote 1

Share this post


Link to post

F... !! Va pun link-ul ca nu pot sa incarc poza..cred ca e prea mare.

 

http://forum-anti-christi.forumers.ro/t615-masinile-zburatoare-din-egiptul-antic

 

 

Sa mai zica cineva ca egiptenii astia nu aveau imaginatie  :))

Eu zic ca e facatura. Daca tot gravau ceva in genu', ar fi trebuit sa fie ceva farfurii zburatoare si alte OZN-uri.

Acolo sunt redate clar:

- elicopter Sikorsky CH-54B

- yaht Mistral 55

- avion-racheta Messerschmitt Me-163

 

Cata imaginatie au avut "vechii" egipteni dom'le  :lol:

Share this post


Link to post

Am vazut acea gravura live in Egipt .. este un mister despre care se discuta de multa vreme, a fost chiar o emisiune pe Discovery pe aceasta tema.

Share this post


Link to post

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...